Nu stiu daca cei din comunitatea noastra gay isi pun vreodata intrebarea “Cum era inainte?” sau daca sunt constienti de cat de liberi sunt ei acum… de cat de mari diferente sunt in ceea ce priveste perceperea homosexualilor in societatea romaneasca.“Eu am fost interogat primul. Anchetatorii s-au purtat foarte urat cu mine, numindu-ma ‘tarfa’ in repetate randuri [...] Marian a recunoscut totul la interogatoriu. Eu nu am recunoscut nimic, pana cand mi-a fost pus pe masa jurnalul meu intim care fusese adus la politie de sora mea. Atunci mi-am dat seama ca voi pierde totul”.
De la Sinnicolau Mare, cei doi au fost transferati la Timisoara.
“In biroul in care am fost anchetati se adunasera foarte multi politisti care radeau de noi”, spune Cucu. Apoi am fost dusi in arestul politiei judetene. Inca de la intrarea in arest, cand a aflat motivul pentru care fusesem arestati, ofiterul supraveghetor (cunoscut sub porecla “karatistul”) s-a napustit asupra lui Marian, lovindu-l cu picioarele in gura, in stomac, chiar si dupa e Marian a cazut la pamant si si-a pierdut cunostinta. Eu am fost doar insultat in repetate randuri. In celula in care am fost dus erau sase paturi in care dormeau pana la 16 suspecti. Inainte de intrarea mea in celula, seful de camera a fost informat in legatura cu faptul ca urma sa fie adus inauntru un homosexual. Drept urmare, mi-a spus de la bun inceput ca, daca doresc sa-mi mearga bine, trebuie sa intretin relatii sexuale cu el. La inceput nu am acceptat, dar, dupa cateva lovituri, am fost fortat sa cad de acord. In cursul lunii care a urmat, am fost fortat de seful de camera sa intretin relatii sexuale si cu alti detinuti in vreme ce ceilalti colegi priveau ’spectacolul’.
Mutascu a fost si el violat si batut in repetate randuri. Dupa 30 de zile de arest preventiv, Cucu a marturisit procurorilor ca in sectiile de politie se petrec adeseori violuri. “La intoarcere, seful arestului politiei m-a batut in prezenta a circa 20 de detinuti pentru ca ‘am facut arestul de rusine”. Mutascu a fost acuzat de relatii homosexuale cu un minor, pe baza alineatul 2 al articolului 200. Cucu a fost acuzat conform alineatul 1 al articolului 200 i a fost judecat ca adult. Un articol publicat in ziarul politiei din Timisoara in perioada cand ancheta era inca in desfasurare descrie cazul in detaliu, incluzand numele, adresele complete si chiar si pozele celor acuzati. Tratand vinovatia celor doi ca un fapt deja dovedit, articolul il invinovateste pe cel mai tanar dintre cei doi, Cucu, un “pericol social”:
ancheta a zguduit orasul datorita cazului delicat si oarecum iesit din comun. Deruland faptele si tinand cont de varsta invinuitilor, veti ramane consternati de abilitatea lor. [...] Initial ei nu au recunoscut invinuirea adusa, adica raporturi sexuale intre persoane de acelasi sex. Dar, prin probele administrate si in urma raportului medicului legist, s-a constatat ca este vorba de un caz tipic de homosexualitate. Ciprian Cucu, “fetita”, era pasivul, iar Mutascu Milorad, activul. Halal activitate! E trist ca se intampla astfel de lucruri, ca tinerii nostrii cad in dezmat, departe de controlul social. Ce o sa urmeze? Reforma sau sfarsitul tragic, caderea in viciu?
Unul dintre ziarele nationale a preluat stirea si a facut numele celor doi de notorietate nationala. In cursul primei luni in arest, atat Cucu cat si Mutascu au fost siliti sa se supuna la un examen medical genital dureros si umilitor. “Expertiza medico-legala mentioneaza ca nu s-a putut stabili daca am intretinut sau nu relatii sexuale cu persoane de acelasi sex”, spune Cucu. “Atat procurorul cat si medicul legist au insistat sa afle ‘cine a fost pasivul si cine a fost activul’ in relatia mea cu Marian”. Amnesty International si Comitetul Helsinki Roman au actionat in apararea celor doi. Cucu a fost eliberat din arest preventiv dupa doua luni. Mutascu insa a fost detinut pentru inca doua luni. Pe 22 mai, dupa ce a fost diagnosticat cu o grava si desfiguranta infectie a pielii bratelor si picioarelor, Mutascu a fost si el eliberat. Procesul celor doi a inceput pe 9 iunie. Mutascu a fost condamnat la doi ani de inchisoare, iar Cucu la un an. In principal datorita presiunilor comunitatii internationale, aceste sentinte au fost suspendate. Calvarul celor doi insa nu s-a incheiat aici. Cucu a fost exmatriculat din liceu pentru ca “profesorilor le era frica de efectul pe care orientarea mea sexuala l-ar fi avut asupra celorlalti elevi”. Alertati de notorietatea cazului, toti patronii carora Mutascu li s-a adresat au refuzat sa-l angajeze. Cand, in cele din urma, Mutascu a reusit sa-si gaseasca o slujba, hartuiala continua a colegilor l-a fortat sa paraseasca postul. In mai 1995, Mutascu s-a sinucis. Cucu scrie:
S-a sinucis din pricina presiunilor si izolarii la care a fost supus. Traisem cu speranta ca intr-o zi vom putea fi din nou impreuna. L-am iubit enorm de mult si nu puteam concepe ideea ca l-am pierdut. Dar destinul mi-a smuls in final si ultima speranta. Marian nu mai exista. O parte din mine a coborat alaturi de el in pamant; cealalta a continuat sa traiasca in ura si dizgratia celor ce ma inconjoara. Este enorm de greu sa traiesti intr-o societate bolnava de prejudecati care te condamna pentru lucruri de care nu esti vinovat.
Cazul Costel Barbu, Mihaita Boghean, Cosmin Hutanu, Augustin Moldoveanu si Mihai Vechiu
Cosmin Hutanu avea numai 19 ani cand, in Focsani, a comis actul care a condus ulterior la arestarea lui. Intr-o seara din 1991, Hutanu a fost invitat sa vizioneze casete video in casa unei cunostinte numite Mihai Vechiu. Hutanu a povestit ulterior reprezentantilor IGLHRC:
Vechiu avea o firma de import-export si avea in casa un video, ceea ce nimeni nu mai vazuse in Focsani. Mai erau si alte persoane in casa si toti vizionau casete inchiriate. La un moment dat, Vechiu m-a luat intr-o camera in care nu ne putea auzi nimeni si m-a intrebat daca vreau sa-i ofer sex oral. Am fost de acord.
Acesta a fost singurul contact sexual dintre cei doi. Aproape un an mai tarziu, in iulie 1992, Vechiu a facut avansuri similare unor prieteni ai lui Hutanu, Costel Barbu si Augustin Moldoveanu. Si acestia doi au acceptat. Hutanu a luat cunostinta despre aceasta stare de fapt doar mai tarziu, in cursul interogatoriilor de la politie. O femeie cu care Vechiu locuia a descoperit incidentul cu Barbu si Moldoveanu si i-a denuntat la politie. Pe data de 28 iulie 1992, politia din Focsani i-a arestat pe Vechiu, Barbu si Moldoveanu, impreuna cu o alta persoana incriminata de femeia care locuia cu Vechiu, Mihaita Boghean. Conform lui Hutanu, politia a incercat initial sa-i acuze pe Barbu si Moldoveanu de a fi facut uz de forta pentru a obtine relatii sexuale cu Vechiu. Atat Barbu cat si Moldoveanu, insa, stiau de relatia lui Vechiu cu Hutanu, mentionand incidentul in apararea lor. Politistii l-au arestat si pe Hutanu deindata. Hutanu a relatat reprezentantilor IGLHRC ca politistii l-au batjocorit ca homosexual in timpul unui interogatoriu de cateva ore. Politistii insa l-au asigurat ca este urmarit numai ca martor si ca nu va fi pus sub acuzatie pentru fapta sa. Ca urmare, Hutanu a semnat o declaratie in care a oferit detalii asupra incidentului de cu un an in urma, cand Vechiu i-a propus sex oral. Hutanu a fost eliberat conditionat. In septembrie insa a primit o citatie in care, in ciuda promisiunilor politistilor, era acuzat conform articol200, alineatul 1, confruntandu-se cu o pedeapsa de pana la cinci ani. In cele din urma, in ianuarie 1993, Hutanu a fugit in Germania. Procesul celor cinci-Hutanu, Vechiu, Boghean, Barbu si Moldoveanu-fusese amanat pana in toamna lui 1992, aparent si din cauza absentei lui Hutanu. In cele din urma procesul s-a desfasurat pe data de 24 februarie 1993, Hutanu fiind judecat in absentia. Vechiu, Boghean, Barbu si Moldoveanu au fost cu totii condamnati pentru relatii homosexuale liber consimtite, conform articol 200, alineatul 1, la locul de munca. Hutanu s-a intors in Romania in iunie 1993, dupa ce a luat decizia sa se confrunte cu legea. Dupa mai putin de o luna, Hutanu a fost arestat si a descoperit ca la procesul din februarie fusese condamnat la un an si o luna–in inchisoare, nu la locul de munca. In cele din urma Hutanu a fost trimis la penitenciarul din Focsani pentru un singur act sexual.
Cazul Ovidiu Banu, Lucian Blaga, Ovidiu Bozdog, Florin Hopris, Gheorghe Nastase si Ciprian Stoica
In ianuarie si februarie 1993, politia din Sibiu a inceput sa aresteze persoane suspectate de a fi homosexuali. Ca urmare a acestor actiuni, cinci persoane au fost inchise si acuzate conform articolului 200, alineatul 1. Toate cele cinci persoane au fost silite sa marturiseasca ca avusesera relatii sexuale cu un editor de ziar bine-cunoscut, care parea a fi tinta investigatiilor, probabil din motive politice. Dupa ce au acumulat suficiente informatii, politistii l-au arestat si pe editorul in cauza.
Ancheta a inceput atunci cand Nastase, un somer de 19 ani, a fost retinut in ianuarie 1993 pentru ca calatorise pe tren fara bilet. Arestul parea a nu avea nici o legatura cu homosexualitatea, dar se pare ca Nastase aparea deja pe listele politiei ca homosexual. Ca urmare, in arest Nastase a fost silit sa divulge numele unor persoane cu care avusese contact sexual. Cel putin doua nume au iesit astfel la iveala: Lucian Blaga, de 24 de ani, o figura marginala in Sibiu, si Ovidiu Bozdog, de 41 de ani, editor al unui ziar local. Evident, Bozdog a trezit interesul politiei pentru simpul fapt ca era o personalitate cu putere si avere in Sibiu. Insa tocmai aceste motive necesitau intocmirea unui dosar solid impotriva lui. In ianuarie, Lucian Blaga a fost si el arestat pentru interogatoriu. Blaga, conform Locotenentului Mircea Mate (ofiterul responsabil pentru acest caz), servise cel putin o sentinta anterioara pentru incalcarea articolului 200, alineatul 1. Se pare ca Blaga a inceput sa numeasca si alti homosexuali suspectati a fi avut contacte sexuale cu Bozdog. Politia a inceput sa-i aresteze si pe acestia. Toate arestarile s-au desfasurat dupa un model similar.
Primul chemat a fost Ovidiu Banu, de 24 de ani, papusar la un teatru din Sibiu. Anchetatorul l-a interogat in legatura cu relatiile intretinute cu Gheorghe Nastase si l-a intrebat daca este homosexual. Speriat, Banu a recunoscut ca este homosexual. Anchetatorul a citit apoi o lunga lista de nume, incepand cu Ovidiu Bozdog, intrebandu-l pe Banu daca a avut relatii sexuale cu persoanele mentionate. Banu a recunoscut ca avusese relatii sexuale cu Bozdog si alte doua persoane (Florin Hopris si Ciprian Stoica), ceea ce a condus la arestarea acestora din urma. Locotenentul i-a promis lui Banu ca va fi eliberat daca coopereaza si l-a invitat sa ofere numele oricaror “doctori, avocati, ofiteri, politicieni, directori” din Sibiu care sunt homosexuali. Banu a refuzat. Ulterior, Banu a fost dus la un spital, unde i-au fost examinate organele genitale si anusul. In cele din urma, Banu a fost acuzat conform articolului 200, alineatul 1. Tatal lui Banu nu a reusit sa adune suficienti bani pentru cautiune, astfel incat Banu a stat in arest preventiv pentru mai bine de doua luni. Dupa ce au aflat cauza pentru care fusese arestat, ceilalti detinuti l-au izolat complet si unul dintre colegii de camera chiar a incercat sa-l bata si sa-l violeze.
Pe data de 4 februarie, Florin Hopris, un student de 19 ani de la o universitate particulara din Sibiu, a fost chemat la politie pe baza informatiilor oferite de Banu. De data aceasta, Locotenetul Mate a condus ancheta impreuna cu un procuror, care a citit cu voce tare declaratia lui Banu, care il implica pe Hopris. (Referirile procurorului la Hopris toate foloseau genul feminin.) Terifiat, Hopris a recunoscut ca avusese relatii sexuale cu Banu si Bozdog. I s-a aratat mai apoi un album alb gros continand fotografii ale unor barbati. Unele dintre acestea erau fotografii luate la momentul arestului. Anchetatori i-au spus lui Hopris ca toti cei fotografiati sunt banuiti a fi homosexuali, punandu-i intrebari despre relatiile pe care Hopris le-ar fi avut cu acestia. Hopris a fost eliberat deindata, insa numai pentru a fi arestat la numai trei zile de la eliberare: Hopris a fost pus in catuse, transportat la spital si supus la un examen medical similar cu cel la care fusese supus si Banu. Hopris a fost pus sub acuzatia de a fi incalcat articolul 200, alineatul 1, fiind inchis in arestul politiei. Mama lui si-a vandut bijuteriile pentru ca sa achite cautiunea. Dupa o saptamana, Hopris a fost eliberat. Cand un reprezentant IGLHRC i-a pus intrebari despre parul albit de pe tample, Florin Hopris a raspuns ezitant ca abirea s-a petrecut in arestul politiei.
In ziua in care Hopris a fost interogat, Locotenentul Mate l-a adus la sectie si pe Ciprian Stoica, un student de 21 de ani. Stoica a negat ca ar fi avut relatii sexuale cu Hopris, dupa care a fost interogat in amanuntime despre relatia sa cu Ovidiu Bozdog (care in mod limpede era centrul anchetei), relatie recunoscuta de Stoica. Ca si Banu, Stoica a fost interogat in legatura cu multi doctori, avocati, politicieni si alte personalitati proeminente din Sibiu care erau suspectate de a fi homosexuali. Si lui i s-a aratat “cartea neagra”, cu fotografiile celor banuiti de a fi homosexuali. Anchetatorul i-a dat drumul lui Stoica, dar i-a ordonat sa revina in lunea urmatoare. Cand s-a prezentat din nou la politie, conform instructiunilor, Stoica a fost pus in catuse, supus unui examen medical si pus sub arest pentru incalcarea articolului 200, alineatul 1. Stoica a ramas in arest pentru o luna, intrucat parintii lui nu au reusit sa stranga banii necesari pentru cautiune.
In cele din urma, dupa ce anchetatorii adunasera suficiente marturii, Ovidiu Bozdog a fost arestat pe data de 12 februarie, fiind acuzat de a fi avut relatii sexuale cu alti cinci suspecti. Bozdog a negat toate acuzatiile si a refuzat sa coopereze. Atunci cand i s-a aratat si lui “cartea neagra”, Bozdog a refuzat sa se uite la ea. Conform lui Bozdog, Locotenentul Mate a amenintat ca ii va distruge reputatia, spunandu-i: “O sa te dau la Evenimentul Zilei”. Bozdog a fost arestat pentru incalcarea articolului 200, alineatul 1 si 242 si a petrecut o saptamana in arest preventiv, dupa care a fost eliberat pe cautiune. El sustine ca intreg procesul a fost motivat politic, intrucat la vremea arestului tocmai se pregatea sa lanseze un ziar de opozitie. Inculpatii au fost eliberati, dar in urmatorul an si jumatate s-au aflat permanent sub amenintarea unui proces penal urmat de inchisoare. In cele din urma, cazul lor a ajuns la Curtea Constitutionala a Romaniei. Un numar de ziare din Sibiu au publicat articole despre acest proces, afectand reputatia lui Bozdog. Ceilalti suspecti au suferit si ei de pe urma acestui fapt, fiind supusi hartuielilor. Banu a fost dat afara din slujba, slujba care reprezenta singura sursa de venituri atat pentru el cat si pentru tatal lui. (Tatal lui Banu a marturisit reprezentantilor IGLHRC: “As fi preferat ca fiul meu sa moara”.) Copiii din cartier au inceput sa arunce cu pietre in el, si casa in care Banu locuia cu familia sa a fost vandalizata. Vecinul familiei Hopris a telefonat la politie in repetate randuri, solicitand sa afle de ce acesta nu fusese trimis inapoi la inchisoare. Intre timp, Locotenentul Mate si-a asumat cu mandrie responsabilitatea pentru “cartea neagra” cu numele si fotografile celor banuiti a fi homosexuali. Cand reprezentantii IGLHRC l-au intrebat in 1993 care este numarul homosexualilor in evidenta politiei, el a raspuns: “Foarte multi, extrem de multi”.
Cazul Traian Pasca
La inceputul lui 1993, doi barbati din Cugir au intrat cu forta in apartamentul unui alt barbat pe care il banuiau a fi homosexual. Cei doi l-au jefuit si l-au silit sa intretina raporturi sexuale cu ei. Cand victima a inaintat o plangere oficiala, autoritatile l-au acuzat ca ar fi dorit si chiar solicitat aceste raporturi sexuale, o acuzatie care parea in ochii autoritatilor a fi intemeiata, intrucat politia parea a fi stiut ca victima ar fi fost homosexual. Drept urmare, victima a fost judecata si condamnata conform articolului 200. La vremea acestor evenimente, Traian Pasca, de 38 de ani, locuia intr-un camin muncitoresc din Cugir. Dosarul lui43 incepe cu prima sa plandegere la politie, scrisa de mana. Pasca sustine ca in noaptea de 9 februarie 1993, Florin Musat si Dorin Foia au spart usa camerei lui din camin. Cei doi si-au desfacut pantalonii si au cerut “relatii secsuale (oral)”. Pasca sustine ca a incercat sa-si alerteze vecinii si sa fuga, insa Foia l-a imobilizat, punandu-i “penisul in gura”. Musat a facut si el acelasi lucru. Pasca a reusit in cele din urma sa fuga; cand s-a intors la camin, cei doi disparusera, luand cu ei ceasul lui Pasca. Pasca sustine ca cei doi ar fi fost in stare de ebrietate, si ca ar fi intretinut “relatii sexuale anormale” cu el in doua randuri, inaintea acestui incident. In reclamatia sa, Pasca cere politei sa ia toate masurile legale impotriva celor doi.
In 1994, reprezentantii IGLHRC i-au intervievat pe Musat si Foia in penitenciarul din Aiud, unde cei doi erau incarcerati pentru incalcarea articolului 200. Atat Musat cat si Foia au confirmat relatarea lui Pasca. Pasca era cunoscut in oras ca homosexual; find beti si trecand pe langa camin, cei doi au decis sa-l viziteze si sa-l “scuture putin”. A doua zi, cei doi au fost retinuti de politie ca urmare a plangerii lui Pasca. Ceasul lui Pasca a fost gasit asupra lui Musat. Cand au fost adusi in fata Procurorului Dana Ghitoarca, Pasca era si el de fata, in calitate de reclamant. Insa un sir de evenimente iesite din comun si tulburatoare au facut ca victima acestei agresiuni sa devina la randul lui inculpat in acelasi caz. Conform lui Musat, politistii l-au informat la momentul arestului ca Pasca il acuzase de viol. Politistii i-au sfatuit pe cei doi sa declare ca Pasca intretinuse relatii sexuale cu ei de buna voie; politistii le-au promis celor doi ca acest lucru va avea ca rezultat eliberarea lor. In mod limpede, politia si procuratura ii intocmeau lui Pasca un dosar acuzandu-l de homosexualitate. Conform lui Musat, politia dorea ca Pasca insusi sa-si retraga plangerea si sa afirme ca raporturile lui cu Musat si Foia fusesera liber consimtite. Obtinerea unor declaratii in acest sens de la cei doi agresori reprezenta un prim pas in aceasta directie. Politistii au scris aceste declaratii, pe care Foia si Musat le-au semnat mai apoi. Cei trei au fost adusi apoi in fata unui procuror, care si-a concentrat energia asupra lui Pasca, acuzandu-l ca ar fi fost homosexual (Musat este incredintat ca politia avea informatii despre Pasca inainte ca acest caz sa fi ajuns la cunostinta lor) si intreband de ce acesta nu incercase sa fuga sau sa opuna rezistenta celor doi. Conform lui Musat, Pasca nu a spus nimic, fiind intimidat. Ca urmare, procurorul a ordonat un mandat de arestare impotriva lui Pasca. Dosarul arata ca procurorul l-a pus pe Pasca sub acuzare conform articolului 200. Acest document este urmat in dosar de o declaratie a lui Pasca din data de 11 februarie 1993. Prin comparatie cu prima reclamatie a lui Pasca, aceasta a doua declaratie este scrisa de mana altcuiva, insa pare a fi fost semnata tot de Pasca. Acest document sustine ca Pasca l-ar fi cunoscut pe Foia de zece ani, iar pe Musat de cinci. In februarie 1992, cu un an inaintea evenimentelor descrise aici, cei doi venisera impreuna acasa la Pasca si il fortasera sa intretina raporturi sexuale orale. Declaratia sustine ca Pasca nu i-a raportat pe cei doi in speranta ca incidentul nu se va repeta. Conform acestui document, acelasi lucru s-a petrecut si in aprilie 1992. Declaratia mentioneaza ca usa lui Pasca a fost sparta de doua ori, insa acest lucru nu putea fi dovedit cu martori. Pe data de 9 februarie, cei doi au spart din nou usa lui Pasca. Restul declaratiei urmareste in mare parte textul plangerii initiale a lui Pasca. Spre frustrarea autoritatilor, Pasca insista in continuare ca fusese agresat. In cele din urma — dupa ce, dupa cum a spus Musat, il “scuturasera” suficient-Pasca si-a retras plangerea initiala, cel putin partial, intr-un limbaj ambiguu care lasa loc pentru admiterea unei vinovatii partiale. O a treia declaratie, mult mai scurta si datata si ea 11 februarie, este scrisa la masina si anexata la dosar. In aceasta declaratie, Pasca recunoaste acuzatiile aduse importiva lui. O notita de mana scrisa pe aceasta declaratie de altcineva decat Pasca ordona initierea actiunii penale conform articolului 200.
Pe 28 iunie 1993, toti cei trei au fost judecati la Alba Iulia. Pe langa acuzatiile de violare de domiciliu si furt aduse impotriva lui Musat si Foia, toate cele trei persoane implicate in acest caz au fost gasite vinovate conform articolului 200 si condamnate la un an si sase luni de inchisoare. Pe tot parcursul procesului nu s-au facut nici un fel de referiri la vreun anume alineat al articolului 200 – un caz de indiferenta sau incompetenta judiciara. Pasca fusese in arest preventiv din februarie si a fost incarcerat pana in noiembrie, cand a fost eliberat conditionat.
Cazul Ovidiu Chetea, Nicolae Petricas si Nicolae Stupariu
In 1992, Ovidiu Chetea, un florar de 18 ani, a fost arestat in Timisoara. El sustine ca arestul a fost doar un pretext ca politia sa intre in apartamentul lui si sa-i aresteze pe cei care locuiau impreuna cu el, toti banuiti de a fi homosexuali. Procurorii l-au acuzat pe Chetea si pe doi dintre colegii sai de camera de incalcarea articolului 200, alineatul 1. Povestea tuburatoare a celor trei ilustreaza intrusivitatea si coruptia unui sistem judiciar avid de dovezi care sa demonstreze existenta unor acte private, ca si brutalitarea inchisorilor in care cei trei au fost batuti in repetate randuri.
Chetea locuia cu Nicolae Petricas, de 24 de ani, si Nicolae Stupariu, de 31 de ani. Chetea si Petricas au declarat reprezentantilor IGLHRC ca toti cei trei sunt homosexuali; toti lucrau in principala piata de flori din Timisoara. Circumstantele exacte ale arestului lui Chetea pe 13 martie 1992 raman neclare; dosarul lui47 se ocupa in exclusivitate de acuzatiile de homosexualitate. Ulterior, Chetea a primit o sentinta cu suspendare pentru furt; Chetea sustine ca fusese arestat pentru furt de flori, dar ca politia stia ca unul dintre vecinii de apartament ai lui, anume Stupariu, era homosexual, si ca arestul era numai un pretext pentru a intra in apartament in cautarea unor dovezi incriminante. Rechizitoriul detaliaza materialele gasite in apartament, dovedind penetrabilitatea vietii private in Romania. In apartament, politia a gasit “diferite materiale pornografice (casete video, reviste) cuprinzand numai imagini cu relatii sexuale intre barbati, precum si o scrisoare trimisa susnumitilor de o persoana din Olanda (plecata din Romania) prin care li se puneau la dispozitie aceste materiale si adresele unor homosexuali cu care inculpatii ar fi putut lua legatura pentru emigrare”. In plus, politia a confiscat si agenda lui Stupariu, observand ca aceasta continea nume masculine, in mare majoritate. Petricas si Stupariu au fost arestati pe baza acestor materiale.
La interogatoriu, Petricas l-a identificat pe Chetea ca unul dintre contactele lui sexuale. Chetea a declarat reprezentantilor IGLHRC ca a fost batut de politie pentru ca a refuzat sa recunoasca ca era homosexual si sa confirme relatia sa cu Petricas. Bataile au fost atat de intense incat in repetate randuri Chetea si-a pierdut cunostinta. Intre timp, Stupariu era si el batut, conform declaratiilor lui Chetea , care sustine ca bataile au contribuit in cele din urma la moartea lui Stupariu in 1993, moarte cauzata de probleme neidentificate la stomac. Stupariu se pare ca a refuzat sa marturiseasca ca ar fi avut relatii sexuale cu o persoana identificata in raportul procuraturii ca “Adi” din Deva, cu care Stupariu era acuzat a fi intretinut raporturi sexuale in Hunedoara in 1991. Asupra cazului inca planeaza intrebari in legatura cu modul in care politia a reusit sa obtina aceste informatii. Chetea a sugerat ca “Adi” se poate sa fi fost un informator care a oferit politiei numele lui Stupariu – o sugestie care confirma posibiliatea ca Chetea a fost retinut de politie sub acuzatia de furt doar pentru a castiga acces la dovezi incriminante impotriva lui Stupariu. Procurorii au respins declaratiile lui Stupariu. “Apreciem apararea pe care si-a formulat-o astfel inculpatul ca nepertinenta”, se spune in rechizitoriu, dupa care prezenta casetelor si a revistelor in apartament este citata ca dovada ca Stupariu este homosexual. Rechizitoriul citeaza si declaratia unui alt vecin de apartament, care a spus politiei ca inculpatii isi faceau gesturi efeminate unul catre altul si erau vizitati doar de alti barbati.
Petricas si Stupariu au stat in arest o luna. Conform lui Petricas, amandoi au fost eliberati dupa ce au platit mite de cate 100 de marci germane (echivalentul a aproximativ 75 de dolari americani, la vremea aceea) pentru anularea mandatelor de arestare preventiva. Chetea a stat in arest preventiv doua luni. Atat Petricas cat si Chetea povestesc ca au fost batuti si violati de colegii de camera din arest, care cu totii erau in numar de peste 60. Cei doi sunt convinsi ca aceste acte s-au petrecut sub protectia gardienilor, care au avut grija sa-i informeze pe ceilalti detinuti ca cei doi sunt homosexuali. Intr-unul dintre incidentele mentionate de Petricas, unul dintre gardieni a intrebat care dintre detinutii care stateau dezbracati la rand sa intre la dus sunt cei trei homosexuali, dupa care i-a separat pe Chetea , Stupariu si Petricas, si i-a batut cu un baton de lemn.
In seara dinaintea eliberarii lui Petricas si Stupariu, gardienii i-au anuntat pe ceilalti prizonieri ca plecarea celor doi este iminenta. Cei doi au fost astfel fortati sa intretina relatii sexuale cu toti ocupantii celulei – mai bine zis, au fost distribuiti fiecare la cate jumatate de celula. La proces, care a avut loc pe 26 iunie 1992, Petricas (care fusese acuzat de repetate incalcari ale articolului 200) a fost condamnat la doi ani de inchisoare; Chetea a primit un an si jumatate pentru aceeasi acuzatie; Stupariu, care fusese acuzat de a fi savarsit o singura “infractiune” cu “Adi” in august 1991, a fost condamnat doar la un an. Sentintele lui Petricas si Stupariu au fost suspendate-pentru ca, conform lui Petricas, cei doi au platit mite si la tribunal. In decembrie 1992, procuratura a facut recurs cerand ca Stupariu si Petricas sa fie inchisi si atragand atentia asupra seriozitatii infractiunilor acestora si “pericolului social” reprezentat de cei doi. Pe 8 februarie 1993 – la un an de la inceperea calvarului celor trei – acest apel a fost respins de curtea de la Timisoara.
