Tag Archives: vinerea mare

Iertare. Pentru tot.


Este Vinerea Mare, Vinerea Patimilor, zi de mare doliu, ziua in care Mantuitorul a fost rastignit pentru pacatele noastre. Este ziua in care crestinii de spovedesc si isi marturisesc pacatele.

Chiar daca in sufletul meu sunt credincios, cred intr-o forta Divina, in Domnul, chiar daca am fost botezat ortodox si ma rog deseori Domnului sa-mi ierte pacatele sau sa ma ajute, merg in biserica destul de rar.

Despre oamenii bisericii? Nu cred in oamenii corupti, nu ii vad ca pe niste reprezentanti ai lui Dumnezeu si nu ii cred vrednici sa hotarasca ei in numele Domnului ca sunt sau nu iertat de pacatele mele.

De aceea ma rog acasa, pe strada, oriunde. De aceea il simt pe Dumnezeu peste tot si nu numai in cladirea aceea frumoasa si impunatoare care se cheama „Biserica”. Si tot de aceea, ma confesez direct Lui. Pentru ca am pacatuit. Ca orice pacatos. Si cel mai mult ma doare ca inca nu stiu daca sunt pregatit la randul meu, sa iert. Sa iert cu sufletul. Pentru aceasta ma rog. Pentru ca altfel, nu voi fi iertat.

„Potrivit învăţăturii creştine, nu avem voie să răspundem la rău cu rău, ci trebuie să răsplătim răul cu binele, ocara cu binecuvântarea, blestemul cu rugăciunea. În viaţa noastră cea de toate zilele întâlnim oameni răi, nervoşi, care ne supără. De foarte multe ori suntem loviţi în drepturile şi interesele noastre. În asemenea cazuri, ce ne îndeamnă firea noastră? Să ţinem minte răul, să lovim, să ne răzbunăm? Dimpotrivă, atunci când suntem vorbiţi de rău, atunci când ni se fac nedreptăţi, trebuie să ne stăpânim, să răbdăm şi să iertăm. A nu ţine minte răul, „aceasta este adevărata cale a iertării!”, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Cine loveşte, dovedeşte slăbiciune, dovedeşte că nu-şi poate stăpâni instinctele cele josnice ale firii sale. Însă cel ce iartă dă dovadă de superioritate de spirit.

De foarte multe ori nu putem îngădui aproape nimic, nu suportăm să ne zică cineva ceva, căci o vorbă batjocoritoare ne scoate din sărite, o nedreptate ne face să clocotim de mânie, o jignire ne învrăjbeşte cu anii. Atunci când zicem în rugăciunea Tatăl nostru „şi ne iartă nouă greşelile, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”, facem, implicit, o promisiune: precum Tu, Doamne, ne ierţi, şi noi vom ierta. Dumnezeu ne iartă, desigur, pentru că este atot-milostiv şi atot-iertător. Dar noi ne ţinem promisiunea? Adeseori se întâmplă, aşadar, să rostim mecanic Tatăl nostru, fără să ne dăm seama că, de fapt, atât timp cât noi nu iertăm pe cei ce ne-au greşit, nu numai că nu avem dreptul să fim iertaţi, dar ne dovedim şi nedrepţi.”

Acum, in Vinerea Patimilor, sunt pregatit sa-mi cer iertare.

Daca cuvintele si faptele mele au deranjat, suparat sau au ranit, imi cer iertare. Pentru tot. Si sarbatori fericite tuturor, pline de caldura si alaturi de cei dragi.

Cu drag,
Lucian Dunareanu